Să lămurim o treabă, ea nu are viaţă, şi acum nu beau o cafea în timp ce scriu. Dar totuşi contemplu asupra unor căni. De exemplu, prima, (trebuie să-i găsim un nume) pare a fi acea cană din care am băut cafea fără zaţ. Puţina cafea rămasă îmi arată multe: faptul că nu a fost ultima crimă din ibric, că a fost în mijlocul unui eveniment cotidian aproape matinal şi imi arată până şi ultima miscare pe care a suferit-o cana.
Pentru mine, viaţa unei căni nu se sfârşeşte odată cu lipsa mea de poftă sau cu terminarea oricarui lichid din cană, ea se integrează profund in decor, de multe ori reprezintă o poartă către trecut, către un vechi abur de cafea, mai umed sau mai ars, o cosmogonie vizibila a unor astre ceramice imbibate cu lichidul ce işi are la rândul lui, originile in arborele de cafea şi în pânza freatică.
1 comment:
Mai palpaie pasari si stele:
Cei doi cocosi cu ochii scosi
Ce se iubesc nespus
Se tot privesc cu mintea dusi
Prin goluri, ce-au apus!
In doua piepturi tremurand
Cu patru ochi lipsind
Bat stele albastre,rand pe rand
Se-aprind,clar palpaind...
Post a Comment